Despre mine

Fotografia mea
Peste putin timp am sa implinesc 7 ani. Cel mai mult imi doresc ca mami si tati sa nu mai planga. Imi doresc ca fratiorul meu sa nu mai fie trist si sa nu mai merg la spital.

DONATII SE POT FACE IN CONTURILE:

CONT LEI: RO03 INGB 0000 9999 0266 8939
CONT EURO: RO83 INGB 0000 9999 0266 8954

RODICA ALEXANDRA OANCEA - MAMA

va multumim pentru ajutor!


vineri, 30 septembrie 2011

Vesti bune! Si ce daca un ochi nu mai vrea sa zambeasca? Celalalt rade cu gura pana la urechi!

In primul rand vreau sa multumesc inca odata tuturor celor care ne-au ajutat. Este impresionant! In timp foarte scurt, oameni extrordinari din jurul familiei Oancea au facut donatii in bani, iar medici minunati au raspuns apelurilor mele si au facut posibil ca investigatiile sa aiba loc in regim de urgenta.

Avem vesti minunate! Promit sa postez curand si documentele medicale!
Avem rezultatul investigatiei RMN, din care reiese ca intradevar raul a fost inlaturat in totalitate. Verdict : "fara resturi tumorale".
Ieri Bianca a fost investigata si de catre un medic oftalmolog. Se confirma pierderea ochiului stang, insa marea nostra bucurie este ca ochiul drept al micutei este in afara pericolului. La examinare RTH (tomografie) avem rezultat foarte bun pentru ochiul drept. Nervul optic este intact iar ceea ce s-a crezut pentru o vreme ca ar fi un pericol, a fost numai o inflamatie datorata interventiei din luna Mai.
Doamna doctor, Profesor Doctor Liliana Voinea, ne-a explicat aseara ca ceea ce ii speria pe parintii Biancai sunt manifestari firesti. Ca un pacient cu ochi unic are nevoie de timp pentru adaptare. Ca un creier care a primit timp de 6 ani informatie de la doi ochi, trebuie sa invete acum sa primeasca si sa proceseze de la unul singur. Sunt firesti oboseala si tulburarile de vedere in primul an dupa interventia in care s-a pierdut un ochi.

Un alt Om extraordinar, un prieten, ne ajuta acum. El va merge in curand la Hanovra si va duce cu el documentele medicale ale micutei. Vom avea si de acolo o parere. :)

Concluzie: Mica printesa va merge la scoala in continuare. Ramane sub observatie si tratament medicamentos. La fiecare 6 luni merge la RMN si la oftalmolog. Mai asteptam parerile neurochirurgilor.

Ma simt ca si cand ... degeaba incerc sa spun ca nu-mi gasesc cuvintele. Eu nu sunt cel mai credincios om din cati cunosc, dar astazi spun din nou: "Dumnezeu este acolo unde oamenii sunt!"

Probabil ca sunt printre cititorii acestei povesti si oameni care ma cunosc. Ei inteleg desigur de ce ma bucur atat pentru mica printesa.

Va multumesc!
Elena

vineri, 23 septembrie 2011

Si fotografiile spun o poveste.


Unde au disparut zambetele fratiorilor? :(


Dupa operatie.


Ce caut eu in spital? Ce vor de la mine? Vreau sa nu ma mai intepe nimeni si sa plec acasa!   :((

Oare m-a tras curentul?

Copii sanatosi, copii frumosi!


Ca orice printesa, sedinta foto. :)


Se aveau unii pe ceilalti si nu se temeau de nimic. Erau fericiti. :)

Bianca, printesa ai carei ochisori nu mai zambesc.

Bianca, era cand am cunoscut-o eu, o printesa perfecta. Avea parul lung si blond, margele roz si inel de plastic cu safire si rubine, cumparat de mami impreuna cu o revista Barbie. Avea 4 ani si cei mai frumosi ochi albastri din lume.
Acum a mai crescut, de doua saptamani merge si la scoala. Nu se mai simte printesa. Nu mai are curaj sa zambeasca, sa se joace si cred ca undeva in sufletul ei nu-si mai doreste sa devina fotomodel. Nu-l mai lasa nici macar pe tati s-o fotografieze.
In primavara acestui an parintii au observat ca e ceva in neregula cu ochisorul stang al fetitei. De aici povestea devine urata si trista. Au mers la medic si diagnosticul a cazut ca o piatra peste sufletele lor. Tumoare! Toate s-au petrecut pe repede inainte. Analize, tomografii, RMN si interventia chirurgicala.  Raul extirpat a fost analizat de catre un anatomopatolog de la Paris care a confirmat ceea ce neurochirurgul spusese aici: Gliom de cale optica.
Gliomul de cale optica este un neoplasm al nervului optic. El poate afecta unul sau ambii nervi optici. Glioamele optice sunt tumori rare, apar mai frecvent la copii, iar prognosticul este rezervat, adesea nefavorabil.
Eroina povestii noastre, a trecut cu bine peste operatia din luna mai. Domnul doctor care a operat-o si care a mai lucrat cu printese nici nu i-a taiat tot parul. Pesemne ca stia ca asta ar durea mai rau decat taietura. J Din nefericire insa, ochisorul stang nu a putut fi salvat. Bianca vede acum cu un singur ochi si exista riscul sa-l piarda si pe acesta.
Cum spuneam, Bianca este o printesa. Din pacate nu este fiica unui rege si a unei regine. Este copilul unor oameni simpli, dar oameni adevarati. Tata bugetar si mama casnica de cand s-a imbolnavit micuta. Familia mai are un copil, pe Robert. Baietelul este cu 3 ani mai mare decat sora lui, intelege mult si trece cu greu prin aceasta incercare. Au trecut cateva luni de cand mama sta acasa cu copiii si intre timp amandoi au inceput scoala. Robert e in clasa a patra iar Bianca e bobocel de clasa intai. N-a fost usor deloc anul acesta. Ghiozdanele au ramas de anul trecut, manualele sunt vechi si ponosite, iar printesa noastra a imbracat in prima zi de scoala o rochita pe care anul trecut a purtat-o o prietena de joaca. Ea e mica si nu stie, dar cu siguranta mama si-ar fi dorit mai mult pentru fetita ei. Soarta le-a jucat feste, au dat banii de rochita pe medicamente.  
Am stat de vorba pret de o ora cu parintii fetitei. M-a impresionat foarte tare ca atunci cand le-am propus sa cerem ajutor, prima idee pe care au conturat-o a fost: „sa ajutam si noi la randul nostru”. Sunt oameni foarte credinciosi si sunt convinsi ca nimic nu e intamplator. Ca daca Dumnezeu a ales asa pentru ei, ei trebuie sa mearga mai departe cu credinta. Ii caracterizeaza pe amandoi un optimism extraordinar, sunt convinsi ca nu i va fi mai rau de atat copilului lor, dar li se umplu ochii de lacrimi cand  vine vorba de inca o interventie, de inca o suferinta, de alte analize si investigatii pe care micuta le percepe ca pe lucruri foarte neplacute. Se intreaba si ei ca orice parinte: „De ce ea si nu eu, Doamne?”.

Urata poveste am scris! Ajutati-ma s-o transformam! Haideti sa facem printesa sa zambeasca din nou!
Astazi se face RMN, in curand vom avea noutati.
Pentru zambetele Biancai am deschis conturi la ING BANK
Pentru donatii in LEI: RO03 INGB 0000 9999 0266 8939
Pentru donatii in EURO: RO83 INGB 0000 9999 0266 8954
Va multumim din suflet!